Focul Viu in colaboare cu ISER a organizat, la Muzeul Hărții,  o expozitie retrospectiva a explorării în peștera Șura Mare cu o aplecare pe evolutia unei peșteri in hartile rezultate explorarii lor.

 

fig. 1 – Afișul Expoziției

Text introductiv

”Mărimea medie a planetei Pământ a făcut posibilă cunoașterea ei în
întregime de către oameni.” – astfel este prezentată planeta Terra, într-un
manual școlar de geografie. Într-adevăr, probabil că nu există, azi, niciun
colț al suprafeței terestre neexplorat sau necunoscut până acum. Dar
această afirmație mai rămâne oare valabilă când vine vorba despre ce se
află în subteran, sub scoarţa terestră?
Speologia este știința cercetării complexe a peșterilor. Explorarea oricărei
peşteri începe cu cartografierea, deci cu realizarea hărţii acesteia. Parte a
cercetării oricărei peşteri constă în realizarea hărţii acesteia, deci în
cartografierea ei. Metodele de cartografiere sunt în continuă schimbare, pe
măsura progresului tehnic, dar procesul de cartografiere rămâne mereu
laborios, adeseori periculos, ce necesită răbdare, rigurozitate, bună
condiţie fizică şi nu în ultimul rând curaj.
Expoziția de față își propune ilustrarea acestui proces, pornind de la un caz
unic, peștera Șura Mare. Hărțile speologice din expoziție vor fi prezentate
pentru întâia dată publicului larg și atestă diverse etape din procesul de
realizare a acestora.
Peștera Șura Mare, aflată în satul Ohaba Ponor din comuna Pui, jud.
Hunedoara, este cunoscută din timpuri străvechi, în interiorul ei fiind
descoperite artefacte datând din perioada neolitică. Explorarea ei științifică
a început însă abia târziu, în la începutul secolului XX (1929, T. Ionescu şi
F. Schadler) şi este încă în plină desfăşurare. Noi și noi galerii se
descoperă în continuare de către speologi profesioniști, cu precădere
membrii ai Asociației Focul Viu (București).
Cu ocazia împlinirii a 100 de ani de la înființarea Institutului Român de
Speologie ”Emil Racoviță”, în colaborare cu Asociația Focul Viu, Muzeul
Național al Hărților și Cărții Vechi prezintă publicului, în premieră, o serie
de hărți speologice ale Șurei Mari, și diverse etape de realizare a acestora.
Institutul Român de Speologie ”Emil Racoviță” este primul Institut de
Speologie din lume, creat la inițiativa marelui savant Emil Racoviță (1868-
1947), biolog, explorator polar și fondator al Biospeologiei.
Ce este o peșteră? Cum arată o peșteră? Care este povestea Șurei Mari și
cine sunt oamenii care au explorat-o și poveștile lor? Acestea sunt doar
câteva dintre întrebările la care îşi propune să răspundă această expoziţie.

 

 

Localizare Șura Mare

Bazinul carstic Ohaba 18/2064 Parcul natural Grădiștea Muncelului-Cioclovina

„Peștera Șura Mare se află în apropierea localității Ohaba Ponor, jud. Hunedoara, în versantul sudic al Dealului Fruntea Mare, la altitudinea de 460m. Portalul peșterii are o înălțime de 37 m și o lățime de 13 m. Cavitatea a fost modelată de cursul subteran al apelor Văii Ponorului, intrarea actuală reprezentând resurgența. Prima sală, foarte aproape de intrare, are dimensiuni de 45/35 m și o înălțime de 30 m. Pe planșeul sălii se află blocuri de calcar precum și acumulări aluvionare ceformează terase sau plaje de nisip”.

Oana Cachula – “Șura Mare, prezent și perspective”

fig. 3 – Portal intrare Peștera Țura Mare, foto Andrei Poșmoșan

fig. 2 – Fișa cu localizarea peșterii Șura Mare – Cadastrul Speologic

 

 

Istoricul explorărilor

Se pare că prima explorare consemnată a Peșterii Șura Mare a fost făcută la începutul secolului XX, mai precis în anul 1929, Toma Ienciu – avocat şi proprietar al unei fabrici de teracotă din comuna Pui – însoţit de chimistul Iosif Schadler, străbat cu ajutorul unei bărci circa 700 m de galerie activă. În 1931 geologul Iustin Gherman împreună cu doi coechipieri înaintează – folosind o
“luntre” – până sub o cascadă înaltă de 1 m, care se aruncă într-o marmită; el estimează – eronat oare? – că a parcurs aproximativ 2 km de la intrare.
În 1954 echipa Institutului de Speologie din Bucureşti compusă din Margareta Dumitrescu, Traian Orghidan şi Jana Tanasachi topografiază primii 1000 m degalerie.Traian Orghidan revine în 1963, însoţit de operatorul TV Ion Bostan. De data aceasta însă, nu mai sunt folosite bărci pneumatice: cei doi înaintează direct prin şuvoiul de apă, echipaţi în recent apărutele costume de neopren. Reuşesc astfel să ajungă până sub o cascadă înaltă de 2 m, localizată de cartările ulterioare la odistanţă de aproape 1700 m de intrare.
În anul 1964, Orghidan și Dumitrescu stabilesc prin colorare cu fluoresceină unul dinprincipalele puncte de alimentare ale pârâului subteran din Peștera Șura Mare(ponorul din pârâul Ohaba – Fundătura din Fața Dealului).
Harta reprezentând primii 1000 m explorați a fost publicată în anul 1967. Interesulpentru Peștera Șura Mare devine tot mai accentuat, în timp stabilindu-se numeroasecolaborări între cercetători ai Institutului de Speologie și cluburi ale speologilor amatori din străinătate (Anglia, Iugoslavia, Cehoslovacia și Ungaria) și din țară
(Piatra Roșie, “Emil Racoviță”, Focul Viu, Liliacul, GESS, Speo Timiș).
Trei expediţii britanice cu speologi aparţinând unor cluburi universitare sunt organizate în 1967-1969, în colaborare cu Institutul de Speologie din Bucureşti şi cuparticipare iugoslavă. Avansând tot mai departe spre amontele cursului subteran, sedescoperă impresionantă sală Mendip (90 m lungime, 50 m lăţime) pardosită cugigantice gururi. Dincolo de sală, galeria activă mai continuă aproximativ 500 m până la un sifon profund, sub a cărui oglindă însă scafandrii britanici nu reuşesc sădescopere continuarea. Ca rezultat al acestor colaborări, peștera atinge o dezvoltarede 6639 m și o denivelare de +405m.
Noiembrie 1983: o echipă de la “Vertikum” Budapesta, invitată de speologi de la Focul Viu; Bucureşti şi de la Grupul de Explorări Subacvatice și Speologice (GESS)Bucureşti la o tură de vizitare în Şura Mare atinge, după o escaladă de 7 m, un scurt pasaj fosil: este scurtcircuitat astfel sifonul care timp de 15 ani barase caleacontinuării în Şura Mare! Avansând pe sectorul de galerie activă din amonte de sifon, speologi de la cluburile Focul Viu Bucureşti şi Cristal Oradea ajung, în decembrie 1983, la uriaşa cascadă finală: exploratorii se aflau exact sub punctele de pierdere a cursului de apă din Lunca Federului – de care însă îi mai despărţeau cam 150 de metri verticali! Escalada cascadei, începută în acea tură de Teodor Borodan şi Adrian Solomon, avea să fie continuată de speologi de la “Vertikum” Budapesta şide la Focul Viu; Bucureşti în august 1984.
După epopeea escaladei întreprinse în septembrie 1984 de tandemul Dragoş Petrescu – Andrei Caraiorgopol, “Cascada finală” a Şurii Mari părea să-şi fi adjudecatsumbra notorietate de obstacol total, fără rival în orice altă peşteră a ţării. Se pare însă că o asemenea reputaţie nu intra în vederile peşterii însăşi: la aproape un an dela memorabila escaladă, în august 1985, li se oferea unor echipe ceva mai puţintemerare, ajunse până la baza peretelui, perspectiva unui horn larg – dar pe care nu se prelingea nici un fir de apă ! Gheorghe Aldica şi Nicolae (Bebe) Stoica, iar maiapoi Cristian Panaiotu, Andrei Poșmoşanu, regretatul Vali Neagu şi Luminiţa Vintilăreuşesc să se caţere până la peste 50-60 m înălţime în peretele cascadei – acumsecate.
După aproape 10 ani (în octombrie 1998) peștera a reintrat în Atenția Asociației Speologice “Focul Viu” și în urma continuării explorărilor (1998 – 1999, 1999-2000), Șura Mare atinge o lungime de 11.123m și o denivelare de +425m.”

Oana Cachula – “Șura Mare, prezent și perspective”
http://www.speozet.ro/ro/chronicle/sura/sura.html#top

fig. 4 – Vedere din expoziție

 

Despre harta speoligică și peșteră

Nu pot să uit momentul în care, la Focul Viu, când pe atunci prezența mea era nouă acolo, la o ședință s-a spus: “- Păi hai să ne uităm pe hartă, adunați și voi lucrurile de pe masă.” Se scoate apoi dintr-un tub un scrol imens care începe să fie desfășurat pe masă, cu capetele și într-o parte și în alta atârnate peste marginile mesei, în timp ce câte un speolog atent apucă de colțuri și o ridică să stea aproximativ într-un singur plan. Se desfășoară un cearceaf imens de calc cu un desen plin de semne care pentru mine nu însemnau nimic, dar sigur semnificau ceva.Nu era prima dată când vedeam desene ca astea, în copilărie mai trăgeam din rafturile de sus ale bibliotecii câte un album mic cu coperta color : Peștera Topolnița, Peștera Muierilor etc.

Toate aveau câteva pagini scrise și câte o arborizare ne inteligibilă pentru mine (harta) cu titlul peșterii scris pe undeva. Erau practic paginile pe care le săream în copilărie ca să ajung la imagini, însă în ciuda rolului de umplutură de neînțeles în entuziasmul de a vedea odată fotografiile, consecvența prezenței lor în albumele despre peșteri îmi marca pentru ele o importanță pe care atunci o traduceam ca ”un portret al peșterii”.În timp ce oamenii încep să discute despre săritori, hornuri, puțuri și afluenți, noi începătorii, uitându-ne când la ei când la hartă puneam întrebări despre câte-un fragment al desenului: “- Cerculeț cu linii înăuntru ce înseamnă? dar triunghi cu cifră? dar cifră cu săgeată?” Pe măsură ce ni se răspundea imaginea începea local să capete sens iar ”portretul peșterii” avea acum detalii, nu doar contur umplut cu cifre și semne.
“-Stați puțin că acum văd că asta nu e harta nouă!” ; se scoate din tub o altă rolă de calc cu aproape același desen care are în plus câteva ”dentritizări” pe unele dintre ramurile peșterii.
Deodată realizezi că nu doar precizia uneltelor de cartare este factorul determinant în ce e harta ci mai degrabă, generațiile de explorare și timpul: până în anii ‘70 harta peșterii arăta într-un fel iar cu efortul altor oameni imaginea se schimbă, se extinde, și se construiește odată cu explorarea. Ea devine mai antropică decât te-ai aștepta, unitatea de măsură fundamentală fiind posibilitatea unui corp uman de a depăși strâmtori și obstacole. Atunci când un corp nu poate trece “mai departe” dar sunt semne că “mai încolo se lărgește” sau “deasupra pare că ar continua”, se sapă/se sparge/se cațără/se echipează.

Noul în speologie nu este numai un necunoscut, este un necunoscut periculos iar acest pericol este atenuat de descrieri minuțioase ale parcurgerii, fișe de echipare ale
porțiunilor verticale și harta. Pe măsură ce fac mai multă speologie realizez că peste experiența de a vizita peșteri, adăugând la ce ar fi o din ce în ce mai mare familiaritate cu ce mă aștept să văd într-o peșteră, specificul unor locuri și diferențele între aceleași tipuri de formațiuni din circumstanțe geologice diferite, singurul lucru pe care îl dai înapoi speologiei/ pe care îl poți împărtăși cu restul speologilor și singurul care întregește ce este o peșteră, este harta ei.

Speologia a împrumutat inițial metoda și sculele cartării miniere și pe măsură ce a avut nevoie și-a inventat forme de descriere specifice: semne convenționale pentru stalactite, stalagmite, săritori etc.

Plecând de la echipe de minim 3 oameni cu tone de carnețele de teren, busolă geologică, busolă minieră (“călăreață”) și clinometru, ruletă, în cartare, și sute de A4-uri de hârtie milimetrică și calcuri succesive desenate de mână în cartografiere, harta peșterii a evoluat spre digitalizare. Odată cu inventarea distox-ului (un distomat simplu cu o busolă încorporată) se face pasul spre digitalizare. Harta se mută pe calculator, semnele convenționale specifice fiecărei țări se racordează la un standard internațional iar experiența cartării, deși moștenește principiile “analog” de desenare a peșterii, se modifică odată cu digitalul în proceduri, în ce faci și cum faci în peșteră ca să te întorci acasă cu datele premergătoare unei hărți.
Pe măsură ce trece timpul și hărțile noi nu mai sunt atent ținute în tuburi numerotate în dulapurile cluburilor/institutelor de speologie ci undeva pe un hard disk, iar materializarea lor este un print, toată “bucătăria” redactării unei hărți speologice clasice dispare iar odată cu ea și familiaritatea materialităților calcului sau a calc-ozalidului hârtiei milimetrice și tabelelor în carnețele pline de argilă.
“Șura Mare povestea unei explorări continue” – orice peșteră cu dezvoltare mare ar putea avea același subtitlu, sunt zeci de semne de întrebare în ele, sunt locuri pe unde s-au perindat mii de speologi și o dată după un colț, într-un cotlon cineva găsește continuare, asta dacă nu se schimbă regimul freatic al peșterii și ceva cândva scufundat devine accesibil, sau 1000 de alte întâmplări care fac ca o peștera “bătută” să aducă noi surprize. Cavitățile mari comportă infinite reveniri și deși ele par fixe, statice și într-un fel definitive ca formă (poate și faptul că sunt în piatră ajută la senzația asta) ele sunt de fapt dinamice.

Te-ai aștepta că timpul, ca factor de schimbare a peșterii, să aibă scară geologică dar în decursul vieții unui om apa își găsește alte rute: se mută sau dispar sedimente, se acoperă intrări, pasaje și se modifică spații de la care te aștepți să rămână înghețate mii de ani în aceeași formă. Șura Mare are un portal imens la intrare, nu începe cu o gaură mică ascunsă undeva în creierii munților. Ea a fost ”descoperită” de primii oameni care au ajuns într-un trecut foarte îndepărtat acolo și este cunoscută de toată lumea care locuiește în zonă, drept pentru care orice istorie a ei nu începe cu descoperirea ci cu considerarea ei de un ochi avizat:geolog/speolog/topograf.

Până să o vizitez nu înțelegeam entuziasmul colegilor: “- mergem în Șură? Când mergem în Șură, spuneți-mi că vreau să-mi iau liber de acum, nu vreau să ratez”, nici succesiunea de explorări atât de dense, expedițiile străine într-o perioadă istorică în care nu era ușor să ajungi la ea și nici efortul de acum de continuare a explorării fragmentelor de etaj suspendate în tavanul peșterii la zeci de metri înălțime pe șerpuirea râului subteran. Fără excepție cine a fost în Șura Mare o separă de restul peșterilor, ea devine aparte, o nișă emoțională doar a ei.
Istoria evoluției explorării ei pare foarte strâns legată de echipament. De la tentative de înaintare cu barca la neoprenele, peticite de generații succesive de speologi români, aduse de englezi în 68-69. Limita explorării în Șura Mare a fost delimitată termic: ud nu reziști în frig!

Fiecare generație de explorare are limitele ei tehnice iar specificul dificultății diferitelor ere de explorare a peșterii e surprins în mici bule temporale: fotografiile din anii 80 ale lui Cristi Lascu, cele din 2000+ ale lui Poșme (Andrei Poșmoșanu) și ale Elenei Buduran sau filmul mut al explorării britanice care permite acum să vedem cu un ochi străin un “atunci” al Șurei.

Ștefan Ungureanu

 

fig. 5,6,7 – Vedere din expoziție

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Galeria Pijamalei

De fapt ar fi mai corect de spus Balconul sau Loja Pijamalei Se ducea bătălia pentru cucerirea everestului Șurii, adică escaladarea marii cascade terminale. Echipele FV și GESS am asigurat suportul pentru cei doi zmei cățărători, Dragoș zis Gușe și Andrei zis Gogoașe. Am făcut un bivuac îndepărtat de trei zile, la capătul Sălii Prieteniei pe o terasă de calcit alb, cu gururi albe.
Neoprenul lui Gușe era cam strâmt, îl incomoda la cățărare, deci i l-am împrumutat pe al meu. Fără neopren aveam puține opțiuni de mișcare prin uriașa galerie cu apă, începuse chiar o viitură. Am pornit la o plimbare solitară echipat în pijama. O pijama în dungi, o luasem ca să ocrotesc noul meu sac de dormit. Am scuturat rezervorul lămpii Petzl, am mărit flacăra, ca să admir bolțile maiestuoase. Mi-a atras atunci atenția un fel de gol aproape de tavan, ce părea intrare într-o galerie. Am început să urc acolo cu prudență pe o terasă verticală de sediment semi cimentat, folosind ca prize galeții proeminenți, cu maximă gingășie. După vreo 8 metri am ajuns sus. Acolo era o terasă peste terasă, un planșeu solid din calcit. Pe el gururi mari cu cristale ce-mi aminteau de geodele din Piatra Altarului. Un stalagmit masiv căzut cândva în lacul de gur era cimentat acolo și tapițat. Câteva stalagmite palmier cu petale lungi. Alte formațiuni neobișnuite. Printre ele mi-a atras atenția un stalagmit alcătuit numai din scalenoedrii, o piesă unică. În lumina lămpii puteam vedea ceața de hidrosoli purtători de calcit, care se scurgea dinspre amonte și care putea explica
acest laborator de mineralogie. Când am privit în sus am văzut și ploaia de stalactite fistulare, sau macaroane, cum le spun speologii. Aveau între 1,5 și 2 metri lungime. A doua zi l-am dus pe Dragoș acolo, să ne minunăm împreună și să facem câteva poze.
Loja Pijamalei este doar unul dintre episoadele fericite ce compun cronica cunoașterii minunatei peșteri Șura Mare.

Cristian Lascu

 

Diapozitive Cristian Lascu

 

fig. Topografie de suprafață a Văii Șurei Mari 1968 – Buck White, John Forder, dr. Paul Cornelius

   

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

fig. 8-31 – Foto din explorarea peșterii

 

fig. 32-36 – Vedere din expoziție

 

Escalada cascadei finale

 

Inițiativa englezilor

Expediția a fost formată din 20 de membri, majoritatea absolvenți sau cursanți ai universităților britanice. A fost organizată de Queen Mary College din Londra, sub conducerea lui J. Dolman, care a vizitat anterior regiunea în 1967 și a rămas impresionat de potențialul zonei pentru cercetarea peșterii. S-a stabilit astfel un program ambițios de cercetare speologică care să cuprindă biologia, geologia și hidrologia. Toate lucrările au fost efectuate împreună cu Institutul Român de Speologie, Academia Română și Institutul de Speologie Postojna (Iugoslavia).

Listă participanți englezi

C.J. Gilmore B.Sc. Leader
J.W. Dolman Secretary
P.S.F. Cornelius M.Sc., Ph. D Assistant Secretary, Biological
Officer
D.A. Abraham Treasurer
M.C.Nott Finance Officer
J.P.Warbrook Geological
Officer
G.Eaton Food Officer, Chemical Officer
R.A. Philpott Photographic Officer
H.K.V. White Survey
Officer
H.J. Ball B.Sc.
N.R. Clatworthy
J.Forder B.A.
M.J. Gallagher
G. Griffiths
C.T. Little
D.A. Peace
J.G. Sheppard
D.T. Underhill B.Sc.
A. Wadham B.Sc.
Eve Wheeler B.A.

 

Jurnal Expediția Britanică (extrase)

 

fig. 37 – Topografie de suprafață a Văii Șurei Mari, Buck White, John Forder, Dr. Paul Cornelius

 

fig. 61 – Harta / Drumuire a explorării britanice 1968-9, Buck White, Tony Glies, Dace Peace, John Joyce, Mike Natt,Paul Selby, Dave Brown

 

fig. 38-53 – Foto  din campania expediției Britanice

 

Iunie

În data de 3 iulie un alt grup merge la peștera Șura Mare. O parte dintre cei ajunși deja acolo decidsă rămână pe loc. Condițiile meteo devin nefavorabile. Ploile abundente au condus la o creștere
impresionantă a debitului râului subteran Șura Mare, astfel încât înaintarea devine foarte dificilă.

În data de 10 iulie, la aproximativ 2 km distanță, echipa se confruntă cu un debit crescut al apei ceea ce îi obligă să se retragă. Retragerea, în astfel de condiții, a fost extrem de dificilă dar, din fericire, s-a desfășurat cu succes. Instabilitatea vremii crește considerabil iar pericolul de inundații este iminent. Nivelul apei continuă să crească. Planul inițial, prin care se stabiliseră echipele care să staționeze în bivuac, nu mai poate fi urmat. Astfel, s-a stabilit ca obiectivele traseului să fie îndeplinite de echipe independente formate din 4 sau 5 speologi.
Aceste condiții au făcut explorarea subterană foarte dificilă, astfel că echipele au for nevoite să lucreze între 10 și 18 ore în peșteră, ceea ce a afectat considerabil atingerea obiectivelor.

August

Nu se poate face o prognoză meteo. Orice planificare, în cea mai favorabilă perioadă pentru expediții, este inutilă. Pe perioada ploilor abundente prelungite și a condițiilor meteo instabile, s-a
stabilit urmarea, din nou, a aceleiași strategii din luna iulie (mai multe echipe independente cu sarcini bine stabilite). Pe toată perioada acestei luni echipele de speologi au reușit prelevarea de mostre de faună subterană și, de asemenea, să exploreze noi galerii.

 

fig. 39-60 – Documentare Foto a expediției Britanice

 

fig. 61 – Hartă / Drumuire a explorării Britanice, Buck White, John Glies, Dave Peace, John Joyce, Mike Natt, Paul Selby, Dave Brown

 

fig. 62,63 – din Expoziție

 

 

fig. 64 –  Hartă Compozit cu axonometrii, harta mică a cascadei finale și sectorul nou- Sala Aniversării

 

Fragment  despre descoperirea sălii Aniversării ( fig. 64  cu roșu)

“Deja în ziua a patra ritmul biologic începe să se deregleze. Ne sculăm tot mai târziu iar oboseala o simțim în mușchi și chiar în suflu. “Ritualul” îmbrăcării neoprenelor ude și reci se aseamănă fachirismelor. Ostilitatea mediului subteran își face simțite efectele chiar și în moralul nostru. Dar motivația este mult mai puternică: mergem la explorare! Mai este un factor care ne liniștește, avem încă foarte multe provizii de mâncare lăsate, în special de francezi. Ne despărțim de francezi la intrarea cu Afluentul 6, ei vor ieși cu toții afară. După escaladarea unei săritori active de 7m și un târâș cu urechile prin apă ajungem la locul faptei. Trecerea sifonului 1 ne dă emoții tuturor. Nu este un sifon dificil dar este destul de lung pentru o apnee. Așa-zisa panică de sifon se transpune pe fețele noastre într-o grimasă, chipurile ne concentrăm. Reușim să pasăm ochelarii și să trecem toți cu bine. Începem să urcăm pe un fel de grohotiș format din mari prăbușiri până ajungem într-o sală. De aici continuăm pe un meandru activ foarte drăguț, asemănător celui din Peștera Rătei, până când ne oprim la cel de-al doilea sifon. Din indicațiile pe care ni le-a dat Bab, Sifonul 2 este mai scurt (cam 3m) dar are tavanul denivelat ceea ce ne poate crea probleme. Cu toate astea, trecerea se face mult mai repede ca la primul sifon. Senzația pe care o avem la ieșirea din sifon esteextraordinară, mai ales că avem și ochelari de scufundare și putem sta cu ochii deschiși. Ne înveselim instantaneu.
Post sifon surpriza este imensă!
Intrăm într-o galerie activă care apoi se deschide într-o mare sală. Parcurgem salape firul apei dar din păcate aceasta pare că se termină. Este un târâș prin apă în dublu S, dar cu un mic efort reușim să-l trecem. Intrăm în altă sală care se deschide din ce în ce mai tare. După numai câțiva zeci de metri ne dăm seama că suntem într-o sală absolut imensă. Totul este foarte frumos concreționat. Chiar dacă suntem în neoprene și ne-am încălzit cam tare, nimic nu ne poate opri. Parcursul printre prăbușirile acestei săli nu este lipsit de emoții deoarece majoritatea bolovanilor sunt în echilibru instabil. Asta e foarte normal. Nimeni nu a mai trecut pe aici niciodată!Atât eu cât și Dani, George și Vadim nici nu mai știm cum să ne manifestăm de
bucurie. (…) Dani e cel mai fericit și ne spune:- Spațiile sunt enorme. E foarte mare, mult mai mare decât Sala Prieteniei, constată George.

– Cred că am descoperit o altă Șura Mare, îi răspunde Vadim”.

“130 de ore de bivuac pentru cea mai spectaculoasă explorare a anului 1999”

Șura Mare
Tudor Marin “Focul Viu” București

 

fig. 65 – Vedere din expoziție cu dioramă cu istoric de unelte de cartare speologică și o punere în paralel a calcurilor de lucru și hărții finale a Sălii Aniversării

 

   

fig. 66-72 – în expoziție

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

fig. 73 –  Dioramă cu scurt instoric al uneltelor de cartare utilizate în speologie: Busolă minieră (care lucrează suspendată pe un fir întins), Busolă geologică (făcută pentru a măsura azimutul și înclinarea stratelor geologice), Busolă centesimală (gradată în 400°) – sistem ulterior abandonat, busole turistice (cu cadran mibil), Busolă sovietică (cu cadran gradat in 60°) – sistem abandonat, Suunto, Ruletă din fibră de sticlă, carnețele de teren

 

 

 

fig. 74 – Dioramă cu formațiuni din peșteri

fig. 78 – Sala Mare, cele două diorame și prima harta F.V. a Șurei Mari

 

Curatori: Ștefan Ungureanu – speolog, As FV, Mihai Hristescu – speolog, As FV, Alexandra Hillebrand-Voiculescu – cercetător, ISER & GESS

cu mulțumiri speciale: GESS (Grupul de explorări subacvatice și speologice), ISER (Institutul de speologie Emil Racoviță), BCA / BCRA (British Caving Association / British Caving Research Association), FRS (Federaţia Română de Speologie)

 

 

 

Antrenamente salvaspeo la Faleza Rătei și în Peștera Răteiului 21-22.05.2022
Excursii prin sate, munți și peșteri